Nimic

Ce vreau sa spun in postul asta? Nimic. Totusi multe. Atat de multe incat dau nimic.

Cum a fost 2010? Cel mai bun an al meu de pana acu. Se putea si mai bine, se putea si mult mai rau. Per total a fost cel mai bun an de cand fac umbra acestui Pamant. Adica de 20 ani incoa. Si jumatate.

Cum va fi 2011?  Nu stiu. Nu stiu nici cum va fi maine. Cert e ca eu mi-am propus cate ceva pentru 2011. Nu stiu acum cat o sa ma tin de ce mi-am propus. Ideea e ca la inceputu’ lu’ 2010 nu mi-am propus nimic. Ba da. Oarecum. Si partial a iesit. Dar au iesit altele mai bune. Pe care nu mi le-am propus.

De ce n-am mai scris pe blog? De ce am postat numai linkuri? Pentru ca la inceput, acu’ un an imi placea sa-mi expun “feelingurile”. Sa le vada si altii. Am o teorie pentru asta. Formata pe alt subiect. Chiar in timp ce scriu imi dau seama ca ar putea fi aplicata si pe mine. Intr-o oarecare masura. Cert e ca firea umana e foarte flexibila. Recitind unele chestii de acu un an, imi dau seama ca nu mai sunt de acord cu ele. Decat partial. Sau deloc. Depinde. Dar am fost acelasi eu si acolo. Asta ne arata ca suntem oameni. Pentru ca fluctuam. Pentru ca oscilam intre decizii. Pentru ca uneori ne lasam influentati si uneori nu. Chiar acum, melodiile pe care le ascult imi influenteaza tonusul: unele sunt mai dinamice, ma fac sa fiu expansiv, altele mai lente, ma fac sa fiu melancolic. Bine, nici nu sar de la o stare la alta, la fel cum sar atletii peste garduri. Ci doar ma influenteaza. Intr-o oarecare masura. Da, sunt nehotarat. In unele privinte. Pentru ca nimic nu e ceea ce pare. Sau e. Si doar interpretam prea mult. Cert e ca exista o infinitate de posibilitati. O infinitate de alegeri. Dar si o infinitate de constrangeri. Si nu mai stiu de la ce am plecat. Sa recitesc. Da, gata. Am postat numai impresii, ganduri pana acum. Desi am zis ca ca nu imi mai place. De fapt, n-am zis, ci doar am lasat sa se inteleaga. Si atunci de ce postez iar ganduri? De fapt nu postez ganduri. Doar pareri. Pline de ambiguitate. Pe care fiecare o sa le interpreteze cum vrea. O sa primesc commenturi cu sfaturi, cu “ce-ai patit”, cu incurajari, cu compatiri. Sau poate n-o sa primesc deloc. Ideea e ca eu stiu ca n-am  patit nimic. Doar vreau sa scriu. Ce-mi vine in gand pe moment. Fara nicio restrictie. Chiar si fara nicio noima. Si, de fapt, nu e nimic de interpretat. Pentru ca nu vreau sa exprim nimic. Sau vreau.

Si gata, s-a dus tot ce aveam de zis… Adica cam nimic. Sau nimic logic, palpabil. Dar parca mai vine iar un rand. Sau poate nu. Sau poate ca da, dar am vrut sa ma cenzurez. Ce criticat o sa mai fiu pentru ce am scris aici. Si ce-o sa mai zambesc peste vreun an cand o sa recitesc. Dar acu’ stiu. Un om nu trebuie caracterizat doar dupa un sfert de ora. Nu poti spune ca il cunosti cu adevarat nici dupa o viata. Tocmai din cauza asta. Azi e asa, maine e altfel. Si daca n-ar fi asa, te-ai plictisi. Daca ai fi la fel, zi dupa zi, an dupa an, te-ai plictisi. Tu de tine si altii de tine. Si tu de altii. O lume plina de creaturi stas, care nu se schimba, care pot fi anticipate. Hmm, nu te-ar afecta cu nimic in cazul asta. Pentru ca nu stii cum e sa fie altfel. Ca sa te schimbi trebuie sa iti poti creea diverse scenarii in minte. Cum nu te poti schimba, nu poti avea nici imaginatie. Logic. Ideea e ca desi iti doresti cu ardoare sa cunosti un anumit om, e doar ceva superficial. Sau doar in interes de afacaceri.

Acu chiar ca e gata. Fug la somn. Maine am treaba.